Mapamond Electoral

CÂND ŞI UNDE VOR AVEA LOC ALEGERI ?

   Repulica Irlanda. Republica Irlanda (Europa) – Referendum național: 22 Mai 2015

  • Cetățenii irlandezi cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și exprima opinia în privința modificării Constituției. Primul amendament propune aprobarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, iar al doilea amendament coboară vârsta minimă legală pentru a candida la alegerile prezidențiale, de la 35 la 21 de ani.
  • Amendamentele supuse aprobării în referendumul din 22 mai sunt cele cu numerele 34 și 35, din momentul adoptării Constituției în anul 1937. Pentru validarea amendamentelor propuse este necesară întrunirea majorității absolute a voturilor valabil exprimate.
  • Potrivit datelor oficiale din iunie 2014, pe listele electorale din Republica Irlanda sunt înscriși 3.245.348 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Republica Burundi. Republica Burundi (Africa) – Alegeri parlamentare și prezidențiale – 26 mai și 26 iunie 2015

  • In alegerile prezidențiale din Burundi este folosit sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal, în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute a voturilor valabil exprimate. Dacă în primul tur nici un candidat nu îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin în data 27 iulie la care participă primii doi clasați în ordinea numărului de voturi obținute. Mandatul are o durată de cinci ani, în Constituția statului african fiind precizată o limitare de două mandate non-consecutive pe care le poate exercita un președinte.
  • Având în vedere prevederile constituționale, președintele în funcție, Pierre Nkurunziz, nu ar mai fi avut dreptul să candideze, însă Curtea Constituțională, motivând că prima oară a fost ales de către Parlament și nu prin alegeri populare, a decis în mai 2015 că este eligibil. Decizia a fost blamată de către vice președintele Sylvere Nimpagaritse, care susține că membrii Curții Constituționale ar fi fost forțați să decidă astfel împotriva voinței lor.
  • Actualul președinte este candidatul Consiliului Național pentru Apărarea Democrației – Forțele Apărării Democrației (CNDD-FDD). Opt dintre partidele din opoziție susțin că vor avea un candidat comun și că se vor alia și în cursa pentru alegerile parlamentare.
  • Parlamentul este bicameral, format din Adunarea Națională ai cărei membri vor fi aleși prin vot direct în data de 26 mai și Senat. Membrii Senatului sunt aleși indirect de către colegiul electoral format din membrii consiliilor locale din provincia aparținătoare.
  • Potrivit datelor oficiale din luna octombrie 2010, pe listele electorale din Republica Burundi sunt înscriși 2.735.558 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Luxemburg.Luxemburg (Europa) – Referendum: 7 iunie 2015

  • Cetățenii luxemburghezi cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și exprima opinia prin „DA” sau „NU” în cadrul unui referendum național cu trei întrebări. Temele abordate se referă la scăderea vărstei minime legale de vot la 16 ani, la dreptul cetățenilor străini de a vota membrii Camerei Deputaților, cu dubla condiție să locuiască de minimum zece ani în Luxemburg și să fi participat la cel puțin un scrutin local sau european în această țară și la ideea de a limita la zece ani perioada maximă în care cineva poate fi continuu parte a guvernului.
  • Pentru aprobarea propunerilor formulate este necesară obținerea a 50% + 1 din voturile valabil exprimate.
  • Conform datelor oficiale din august 2014, pe listele electorale ale Marelui Ducat de Luxemburg sunt înscriși 264.433 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Mexic.Mexic ( America de Nord) – Alegeri parlamentare: 7 iunie 2015

  • Mexicul are un Congres Național bicameral, format din Senat, cu 128 de locuri și Camera Deputaților, cu 500 de locuri.
  • În Senat, 96 de membri sunt aleși prin vot multiplu în circumscripții formate din mai mulți membri și se află în funcție 6 ani, 32 de membri fiind aleși printr-un sistem de liste închise de reprezentare proporțională pentru un mandat de 6 ani.
  • În Camera Deputaților, 300 de membri sunt aleși prin vot multiplu în circumsripții formate dintr-un singur membru și se află în funcție timp de 3 ani, 200 de membri fiind aleși printr-un sistem de liste închise de reprezentare proporțională pentru un mandat de 3 ani.
  • Potrivit datelor oficiale disponibile, pe listele electorale din Mexic sunt înscriși 77.547.511 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Turcia.Turcia (Europa – Asia) – Marea Adunare Națională: 7 iunie 2015

  • Marea Adunare Națională a Turciei are 550 de locuri.
  • În Marea Adunare Națională a Turciei 550 de membri sunt aleși printr-un sistem de liste închise de reprezentare proporțională, pentru un mandat de 4 ani.
  • Candidații trebuie să fie membri ai Marii Adunări Naționale susținute de 20 dintre membrii săi sau nominalizați de partidele politice care au atins mai mult de 10% din voturi la ultimele alegeri legislative. Candidații trebuie să aibe 40 de ani și studii superioare.
  • Potrivit datelor oficiale disponibile, din mai 2011, pe listele electorale din Turcia sunt înscriși 52.807.777 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Haiti.Haiti (America Centrală) – Alegeri parlamentare: 9 august 2015

  • Republica Haiti are un Parlament (Adunarea Națională) bicameral format din Senat, care este Camera Superioară și Camera Deputaților, servind ca și Camera Inferioară. Senatul cuprinde 30 de locuri, cu trei senatori aleși din fiecare dintre cele 10 departamente administrative. Fiecare Senator este ales prin vot popular pentru un mandat de șase ani (o treime din Senat este ales la 2 ani). Camera Deputaților are 99 de membri, fiecare membru fiind ales pentru o perioadă de patru ani. Principalele grupări politice care intră în competiție sunt: Partidul Fermierilor, Adunarea Națională a Democraților Progresivi, Convenția Uniunii Democratice, Partidul Liberal, Acțiunea de cooperare pentru construcția Haiti (KONBA), Alianța partidelor social democratice (FUSION), Alianța democratică (ALYANS), Mișcarea pentru reformă și democrație (MODEREH), Liga Alternativă pentru progresul și emanciparea Haiti.
  • În alegerile prezidențiale din Republica Haiti este folosit sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal, în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute a voturilor valabil exprimate. Dacă în primul tur niciun candidat nu îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă primii doi clasați, în ordinea numărului de voturi obținute. Președintele are un mandat de 5 ani. Actualul președinte este Michel MARTELLY.
  • Ultimele date oficiale privitoare la numarul de votanți înregistrați pe listele electorale sunt din anul 2011 și indică un numar de 4.712.693 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Guatemala.Guatemala (America Centrală) – Alegeri prezidențiale și Alegeri pentru Congresul Republicii – 13 septembrie 2015

  • Actualul șef al statului: Președinte Otto PEREZ MOLINA
  • Șeful Guvernului: Președinte Otto PEREZ MOLINA
  • Guatemala are un Congres al Republicii unicameral, cu 158 locuri.
  • Președintele este ales prin vot majoritar, în două tururi, pentru un mandat de 4 ani.
  • În Congresul Republicii, cei 158 membrii sunt aleși prin reprezentării proporționale a listelor închise, pentru un mandat de 4 ani. Din cei 158 membrii, 127 sunt reprezentanți departamentali, selectați prin 22 liste departamentale; 31 sunt reprezentanți la nivel național. Voturile sunt tabelate folosind metoda D’Hondt.
  • Potrivit datelor oficiale din septembrie 2011, pe listele electorale din Guatemala sunt înscriși 7.340.841 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Burkina Faso.Burkina Faso (Africa de Vest) – Alegeri pentru Adunarea Națională și Alegeri prezidențiale – 11 octombrie 2015

  • Este o republica semi-prezidențială – o formă de guvernământ, în care primul ministru și președintele sunt participanți activi în administrația statului. Acest sistem diferă de republica parlamentară prin faptul că șeful statului este ales prin vot universal, având un rol mai mult decât protocolar. Iar diferența față de republica prezidențială este aceea că, guvernul este desemnat de Președinte, dar votat de Parlament și este responsabil în fața acestuia, care îl poate de altfel și demite printr-o moțiune de cenzură. Termenul de “republică semi-prezidențială” a fost prima dată folosit în anul 1978 de către politologul Maurice Duverger pentru a descrie A Cincea Republică Franceză.
  • Burkina Faso are o un Parlament bicameral, format din Senat, cu 89 de locuri și Adunarea Națională, cu 127 de locuri.
  • Cei 127 de membrii ai Adunării Naționale sunt aleși prin sistemul reprezentării proporționale a listelor închise, pentru un mandat de 5 ani.
  • Actualul președinte: Blaise COMPAORE
  • Președintele este ales prin vot majoritar, în două tururi, pentru un mandat de 5 ani.
  • Potrivit datelor oficiale din luna noiembrie 2010, pe listele electorale din Republica Burkina Faso sunt înscriși 3.239.777 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Elvetia.Elveția ( Europa) – Consiliul Național: 18 octombrie 2015

  • Șef al Statului: Președintele Didier BURKHALTER
  • Elveția are o Adunare Federală bicamerală formată din Consiliul Statelor cu 46 de locuri și Consiliul Național cu 200 de locuri.
  • Președintele este numit de Parlament pentru un mandat de 1 an.
  • În consiliul Statelor 6 membri sunt aleși prin vot multiplu în circumscripții uninominale pentru un mandat de 4 ani și 40 de membri sunt aleși prin vot multiplu în circumscripții plurinominale pentru un mandat de 4 ani.
  • În Consiliul Național 195 de membri sunt aleși printr-un sistem de liste dechise de reprezentare proporțională în circumscripții plurinominale pentru un mandat de 4 ani și membri sunt aleși printr-un sistem de pluralitate pentru un mandat de 4 ani.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Canada.Canada – Alegeri Camera Comunelor: 19 octombrie 2015

  • Canada este un stat situat în extremitatea nordică a continentului american.
  • În prezent, Canada este un stat independent, care funcționează ca o democrație parlamentară și monarhie constituțională bine articulată, șef al statului fiind regina Elisabeta a II-a, al cărei reprezentant local este Guvernatorul General al Canadei, David Lloyd Johnston. Guvernatorul este numit de monarh, la propunerea primului – ministru, pentru un mandat de 5 ani.
  • Șeful guvernului este primul ministru al Canadei, actualmente Stephen Harper. La rândul lui este desemnat de guvernatorul general pentru un mandat de 5 ani.
  • Canada are Parlament bicameral, format din Senat, cu 105 membrii numiți Guvernatorul General la recomandarea Primului Ministru. Nu este fixat nici un termen pentru mandat, senatorii pot lucra până la vârsta de 75 de ani. Camera Comunelor are 308 membrii, aleși prin vot, în circumscripții uninominale, pentru un mandat de 4 ani. Fiecare membru reprezintă una din circumscripțiile din țară. Camera Comunelor a fost înființată în 1867.
  • Potrivit datelor oficiale din luna mai 2011, pe listele electorale din Canada sunt înscriși 24.257.592 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Belarus.Belarus (Europa de Est) – Alegeri prezidențiale – 25 octombrie 2015

  • Actualul șef al statului: Președinte Aleksandr LUKASHENKO
  • Șef al Guvernului: Prim – Ministru Andrei KOBYAKOV
  • Belarus are un Parlament bicameral, format din Consiliul Republicii, cu 64 locuri și Camera Reprezentanților, cu 110 locuri.
  • Președintele este ales prin vot majoritar, în două tururi, pentru un mandat de 5ani.
  • Primul – Ministru este numit de Președinte.
  • În Consiliul Republicii, 56 membrii sunt aleși prin consiliile regionale, pentru un mandat de 4 ani și 8 membri sunt numiți de președinte, tot pentru un mandat de 4 ani. În Camera Reprezentanților, 110 membrii sunt aleși prin vot, în circumscriății uni-nominale, pentru un mandat de 4 ani.
  • Jumătate din electorat trebuie să se prezinte la vot pentru ca alegerile să fie valide.
  • Potrivit datelor oficiale din 2010, pe listele electorale din Belarus sunt înscriși 7.105.660 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

       Argentina.Argentina (America de Sud) – Alegeri prezidențiale – 20 noiembrie 2015

  • Republica federală este o federație de state cu o guvernare de tip republican.
  • Actualul șef al statului: Președinte Cristina FERNANDEZ DE KIRCHNER *
  • Șeful Guvernului: Președinte Cristina FERNANDEZ DE KIRCHNER
  • Argentina are un Congres Național bicameral, compus din Senat, cu 72 locuri și Camera Deputaților, cu 257 locuri.
  • Sistem electoral în două tururi. Câștigătorul trebuie să aibe 45% din voturile valide.
  • Președintele este ales pentru un mandat de 4 ani.
  • În Senat sunt aleși 72 membrii prin sistemul reprezentării proporționale a listelor închise, pentru un mandat de 6 ani. În Camera Deputaților sunt 257 membrii sunt aleși sistemul reprezentării proporționale a listelor închise, pentru un mandat de 4 ani.
  • Potrivit datelor oficiale din luna octombrie 2011, pe listele electorale din Argentina sunt înscriși 28.867.162 de cetățeni cu drept de vot.
  • Sursa: http://www.electionguide.org/

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 9 – 15 decembrie 2013:

       Turkmenistan. Turkmenistan (Asia) – Alegeri parlamentare: 15 decembrie 2013

    • Republica Turkmenistan are un Parlament unicameral (Adunarea Națională) cu 125 de locuri. Sistemul electoral utilizat este cel majoritar într-un singur tur de scrutin, în circumscripții uninominale. Mandatul are o durată de cinci ani.
    • Alegerile parlamentare din 15 decembrie vor reprezenta primul moment electoral la care participă mai multe partide, după înființarea în august 2012 a Partidului Industriașilor și Antreprenorilor. La scrutinul din 2008, Partidul Democratic din Turkmenistan a ocupat toate cele 125 de locuri ale Parlamentului.
    • Potrivit datelor oficiale disponibile, pe listele electorale din Turkmenistan sunt înscriși 2.987.324 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie 2013:

    croatia   Croația (Europa) – Referendum național: 1 decembrie 2013

    • Cetățenii croați cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a-și exprima opinia prin “DA” sau “NU” în cadrul unui referendum național cu tema modificării Constituției, în sensul interzicerii căsătoriilor între persoane de același sex. Organizarea referendumului național a fost decisă de Parlamentul croat în urma depunerii unei petiții semnate de peste 700.000 de cetățeni.
    • Potrivit propunerii de modificare a Constituției, căsătoria va fi definită drept uniunea matrimonială între un bărbat și o femeie. În Croația nu se aplică un prag de participare necesar pentru validarea referendumului, propunerea fiind considerată aprobată dacă întrunește 50 % + 1 din voturile valabil exprimate.
    • Potrivit datelor oficiale disponibile în luna aprilie 2013, pe listele electorale din Croația sunt înscriși 3.740.951 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 18 – 24 noiembrie 2013:

       nepalNepal (Asia) – Alegeri parlamentare: 19 noiembrie 2013

    • Republica Federală Democrată Nepal are un Parlament unicameral (Adunarea Constituantă) cu 601 locuri. 240 de membri sunt aleși în circumscripții uninominale pe baza sistemului majoritar într-un singur tur de scrutin. 335 de membri sunt aleși  folosind sistemul reprezentării proporționale cu liste de partid blocate. Ceilalți 26 de membri sunt numiți de către guvern.
    • Principalele forțe politice care candidează în alegerile parlamentare din 19 noiembrie sunt: Partidul Comunist Unit din Nepal (220 de locuri ocupate în prezent), Congresul Nepalez (110 mandate câștigate la precedentele alegeri) și Partidul Comunist din Nepal (103 locuri deținute în Parlament).
    • Potrivit unei estimări realizate în luna octombrie 2013, pe listele electorale din Nepal sunt înscriși 12.200.000 de cetățeni cu drept de vot.

    elvetiaElveția (Europa) – Referendum național: 24 noiembrie 2013

    • Cetățenii elvețieni cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și exprima opinia prin „DA” sau „NU” în cadrul unui referendum național cu trei întrebări. Temele abordate se referă la creșterea valorii taxei anuale de autostradă de la 40 la 100 de franci elvețieni, limitarea nivelului salariului maxim din cadrul unei companii la cel mult 12 salarii minime din aceeași companie și acordarea de facilități fiscale pentru părinții care își îngrijesc copiii pe timpul zilei, fără să apeleze la instituțiile statului.
    • Pentru aprobarea propunerilor formulate este necesară obținerea a 50% + 1 din voturile valabil exprimate în majoritatea cantoanelor care alcătuiesc Confederația Elvețiană.
    • Potrivit datelor oficiale din luna noiembrie 2012, pe listle electorale din Elveția sunt înscriși 5.166.973 de cetățeni cu drept de vot.

    HondurasHonduras (America Centrală) – Alegeri prezidențiale și parlamentare: 24 noiembrie 2013

    • În alegerile prezidențiale din Honduras este folosit sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal, în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute a voturilor valabil exprimate. Dacă în primul tur niciun candidat nu îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă primii doi clasați în ordinea numărului de voturi obținute. Potrivit Constituției Republicii Honduras, o persoană poate exercita funcția de președinte pentru un singur mandat de patru ani.
    • Principalii candidați în scrutinul din 24 noiembrie sunt: Xiomara Castro de Zelaya (soția fostului președinte Manuel Zelaya, susținută de partidul Libertății și Reclădirii), Juan Orlando Hernandéz (susținut de Partidul Național din Honduras), Romeo Vázquez Velásquez (candidatul Alianței Patriotice din Honduras) și Mauricio Villeda (susținut de Partidul Liberal din Honduras).
    • Concomitent cu alegerile prezidențiale se organizează și alegeri pentru ocuparea celor 128 de locuri ale Parlamentului unicameral din Honduras (Congresul Național). Mandatele se acordă în urma unui scrutin proporțional cu liste de partid deschise, desfășurat în 18 circumscripții electorale. Sistemul democratic din Honduras se concentrează pe două partide principale care ocupă aproximativ 90 % din locurile Parlamentului, Partidul Liberal și Partidul Național.
    • Potrivit datele oficiale disponibile în luna mai 2013, pe listele electorale din Honduras sunt înscriși 5.252.665 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 11 – 17 noiembrie 2013:

       chileChile (America de Sud) – Alegeri prezidențiale și parlamentare: 17 noiembrie 2013

    • În alegerile prezidențiale din Chile este folosit sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal, în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute a voturilor valabil exprimate. Dacă în primul tur niciun candidat nu îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă primii doi clasați în ordinea numărului de voturi obținute. Mandatul are o durată de patru ani, în Constituția statului sud-american nefiind precizată o limitare a numărului de mandate non-consecutive pe care le poate exercita un președinte.
    • Având în vedere prevederile constituționale, președintele în funcție Sebastian Piñera, nu mai poate candida pentru un nou mandat consecutiv. Principalii competitori electorali în alegerile din 17 noiembrie sunt: Michelle Bachelet (susținută de Partidul Socialist din Chile și Coaliția Noua Majoritate, a fost prima femeie președinte din istoria statului Chile în perioada 2006-2010), Evelyn Matthei (susținută de Uniunea Independentă Democratică) și Marco Enríquez-Ominami (susținut de Partidul Progresist).
    • Parlamentul Republicii Chile (Congresul Național) este bicameral, fiind alcătuit din Senat (38 de locuri) și Camera Deputaților (120 de locuri). Teritoriul național este împărțit în 60 de circumscripții electorale plurinominale pentru Camera Deputaților și 19 circumscripții plurinominale pentru Senat. Durata mandatului este de patru ani pentru deputați și opt ani pentru senatori.
    • Potrivit datelor oficiale disponibile în luna ianuarie 2012, pe listele electorale din Chile sunt înscriși 13.388.643 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 4 – 10 noiembrie 2013:

      Tadjikistan Tadjikistan (Asia) – Alegeri prezidențiale: 6 noiembrie 2013

    • Președintele Republicii Tadjikistan este ales în urma unui sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal, în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute a voturilor valabil exprimate. Dacă în primul tur niciun candidat nu îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă primii doi clasați în ordinea numărului de voturi obținute. 
    • Potrivit Constituției Republicii Tadjikistan, funcția de președinte poate fi exercitată pentru cel mult două mandate de câte șapte ani fiecare. În urma unui amendament din anul 2003, președintele în funcție, Emomali Rahmon, poate candida în alegerile din 6 noiembrie pentru un al treilea mandat.
    • Instituțiile internaționale de monitorizare a alegerilor și-au exprimat îngrijorarea în privința corectitudinii scrutinului prezidențial din Tadjikistan. Unul dintre principalii candidați ai opoziției, Oinihol Bobonazarova, care ar fi devenit prima femeie candidat la funcția de președinte al Tadjikistanului, nu a primit aprobarea să participe din partea Comisiei Electorale Centrale, pe motiv că nu a adunat numărul necesar de semnături de susținere. Potrivit Comisiei Electorale Centrale cetățenii tadjici cu drept de vot care nu se află pe teritoriul țării, nu pot fi incluși pe listele de susținere, în ciuda faptului că în ziua alegerilor ei își pot exercita dreptul de vot.
    • Potrivit datelor oficiale din luna februarie 2010, pe listele electorale din Tadjikistan sunt înscriși 3.621.174 de cetățeni cu drept de vot.

     

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 21 – 27 octombrie 2013:

    Republica CehăRepublica Cehă (Europa) – Alegeri parlamentare: 25 octombrie 2013

    • Republica Cehă are un Parlament bicameral, format din Senat (81 de locuri) și Camera Deputaților (200 de locuri). Scrutinul din 25 octombrie se organizează exclusiv pentru atribuirea celor 200 de mandate din Camera Deputaților.  Sistemul electoral folosit este cel proporţional cu scrutin de listă, alegătorul având posibilitatea de a exprima voturi preferenţiale în favoarea a maximum doi candidaţi de pe lista pe care o votează. Republica Cehă este împărțită în 14 circumscripții plurinominale. Mandatele sunt câștigate pentru o perioadă de patru ani.
    • Alegerile pentru Camera Deputaților erau programate inițial să aibă loc în anul 2014, însă din cauza instabilității politice provocate de demisia guvernului condus de Petr Nečas, a pierderii încrederii Parlamentului de către guvernul prim-ministrului Jiři Rusnok și a dizolvării Parlamentului, în luna august s-a luat decizia ca alegerile legislative să fie devansate pe data de 25 octombrie 2013.
    • Principalele forțe politice implicate în alegerile parlamentare din Republica Cehă sunt: Partidul Social Democrat din Cehia (56 de mandate câștigate la ultimul scrutin), Partidul Civic Democrat (53 de locuri ocupate în prezent) și Coaliția Tradiție-Responsabilitate-Prosperitate (41 de mandate deținute în Camera Deputaților).
    • Potrivit datelor oficiale din luna ianuarie 2013, pe listele electorale din Republica Cehă sunt înscriși 8.434.941 de cetățeni cu drept de vot.

    GeorgiaGeorgia (Europa) – Alegeri prezidențiale: 27 octombrie 2013

    • În alegerile prezidențiale din Georgia este folosit sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal, în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute a voturilor valabil exprimate. Dacă în primul tur niciun candidat nu îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă primii doi clasați în ordinea numărului de voturi obținute. Mandatul are o durată de cinci ani.
    • Potrivit unor amendamente la Constituție care vor intra în vigoare până la sfârșitul anului 2013, rolul și atribuțiile președintelui se vor diminua considerabil în favoarea Parlamentului și a primului-ministru.
    • Conform sondajelor de opinie efectuate în timpul campaniei electorale, principalii candidați în alegerile prezidențiale sunt: Giorgi Margvelashvili (susținut de partidul Visul Georgian – Georgia Democrată), David Bakradze (candidat din partea Mișcării Naționale Unite) și Giorgi Targamadze (susținut de Mișcarea Creștin Democrată).
    • Potrivit datelor oficiale disponibile în luna iulie 2013, pe listele electorale din Georgia sunt înscriși 3.537.249 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 14 – 20 octombrie 2013:

    luxemburgLuxemburg (Europa) – Alegeri parlamentare: 20 octombrie 2013

    • Marele Ducat de Luxemburg are un Parlament (Camera Deputaților) unicameral, alcătuit din 60 de membri. Sistemul electoral utilizat este cel proporţional cu listă de partid deschisă și vot multiplu. Alegerile se organizează în patru circumscripţii electorale plurinominale, mandatele fiind distribuite după cum urmează: Nord – 9 deputaţi, Sud – 23 deputaţi, Centru – 21 deputaţi, Est – 7 deputaţi.
    • Fiecare alegător dispune de un număr de voturi egal cu numărul de mandate alocate circumscripției în care el votează. Alegătorul poate să opteze pentru a vota o anumită listă (caz în care exprimă un vot pentru lista respectivă) sau poate să-şi folosească voturile de care dispune pentru a alege candidaţii de pe mai multe liste. Participarea la vot este obligatorie în Luxemburg. Mandatul are o durată de cinci ani.
    • Principalii competitori electorali în alegerile din 20 octombrie sunt: Partidul Popular Creștin Social (26 de mandate câștigate la ultimul scrutin), Partidul Socialist al Muncitorilor din Luxemburg (13 locuri ocupate în prezent în Parlament) și Partidul Democrat (9 mandate deținute în prezent).
    • Potrivit datelor oficiale emise de autorități în luna iunie 2009, pe listele electorale din Luxemburg sunt înscriși 223.842 de cetățeni cu drept de vot.

    San MarinoSan Marino (Europa) – Referendum național: 20 octombrie 2013

    • Cetățenii cu drept de vot ai Republicii San Marino sunt chemați la urne pentru   a-și exprima opinia prin „DA” sau „NU”, asupra a două teme de interes național. Prima întrebare se referă la acceptarea unei posibile depuneri a candidaturii în vederea aderării la Uniunea Europeană, iar a doua la aprobarea indexării automate cu rata inflației, a salariilor angajaților din San Marino.
    • Pentru ca referendumul să fie declarat valid, trebuie îndeplinit un cvorum minim de participare de 32 % din numărul total al cetățenilor cu drept de vot. 
    • Potrivit datelor oficiale din luna noiembrie 2012, pe listele electorale din San Marino sunt înscriși 33.303 cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 7 – 13 octombrie 2013:

      Azerbaidjan Azerbaidjan (Europa) – Alegeri prezidențiale: 9 octombrie 2013

    • În alegerile prezidențiale din Azerbaidjan este folosit sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal, în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute a voturilor valabil exprimate. Dacă în primul tur niciun candidat nu îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă primii doi clasați în ordinea numărului de voturi obținute.
    • Mandatul de președinte al Azerbaidjanului are o durată de cinci ani, nefiind prevăzută nicio restricție în privința numărului de mandate care se pot exercita de către aceeași persoană.
    • Favoritul principal al scrutinului din 9 octombrie este președintele în funcție Ilham Aliyev, susținut de Partidul Noului Azerbaidjan. Partidele aflate în opoziție față de actuala conducere a țării, s-au coalizat în cadrul Consiliului Național al Forțelor Democratice, avându-l drept candidat pe Camil Hasanli.
    • Potrivit datelor oficiale, pe listele electorale din Azerbaidjan sunt înscriși 4.917.805 cetățeni cu drept de vot.

     

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie 2013:

    republica irlandaRepublica Irlanda (Europa) – Referendum național: 4 octombrie   2013

    • Cetățenii irlandezi cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și exprima opinia în privința modificării Constituției. Primul amendament propus se referă la desființarea Senatului Republicii Irlanda, Parlamentul urmând să devină unicameral, în timp ce al doilea amendament stabilește înființarea unei Curți de Apel care ar trebui să preia funcția Curții Supreme ca ultimă instanță de apel. Curtea Supremă și-ar păstra atribuțiile doar în cazurile de maximă importanță publică.
    • Amendamentele supuse aprobării în referendumul din 4 octombrie sunt cele cu numerele 32 și 33, din momentul adoptării Constituției în anul 1937. Pentru validarea amendamentelor propuse este necesară întrunirea majorității absolute a voturilor valabil exprimate.
    • Potrivit datelor oficiale din luna noiembrie 2012, pe listele electorale din Republica Irlanda sunt înscriși 3.183.686 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 23 – 29 septembrie 2013:


    guinea
       Guineea (Africa) – Alegeri parlamentare: 28 septembrie 2013

    • Republica Guineea are un Parlament (Adunare Națională) unicameral, format din 114 locuri. 38 de membri sunt aleși în circumscripții uninominale, în timp ce 76 de mandate sunt câștigate printr-un sistem de reprezentare proporțională cu liste de partid blocate. Durata mandatului este de cinci ani.
    • Alegerile din 24 septembrie ar trebui să marcheze întoarcerea Republicii Guineea la un Parlament ales în mod democratic, instituția fiind dizolvată în urma loviturii de stat din luna decembrie 2008. Din cauza problemelor sociale, economice și politice, ultimele alegeri parlamentare organizate în statul din vestul Africii au avut loc în anul 2002.
    • Potrivit datelor oficiale din luna septembrie 2013, pe listele electorale din Guineea sunt înscriși 5.094.644 de cetățeni.  


    austria
       Austria (Europa) – Alegeri parlamentare: 29 septembrie 2013

    • Parlamentul austriac (Adunarea Federală) este bicameral, fiind format din Consiliul Național cu 183 de membri, aleşi pentru o perioadă de cinci ani şi Consiliul Federal cu 62 de membri, aleşi pentru cinci sau șase ani de parlamentele regionale. Scrutinul din 29 septembrie se organizează exclusiv pentru alegerea reprezentanților în Consiliul Național.
    • Consiliul Naţional este ales printr-un sistem electoral proporţional cu scrutin de listă de partid blocată. Partidele politice pot propune liste de candidaţi la nivelul celor 9 „provincii” (länder), la nivelul celor 43 de districte regionale în care sunt împărţite cele 9 provincii, precum şi la nivel federal. Alegătorii au posibilitatea să acorde voturi preferențiale între candidații propuși pe listele unui partid, la nivel de land sau regional.
    • Principalii competitori electorali în alegerile parlamentare din 29 septembrie sunt: Partidul Social Democrat din Austria (57 de mandate câștigate la ultimul scrutin), Partidul Popular Austriac (51 de locuri ocupate în prezent) și Partidul Libertății din Austria (34 de locuri deținute în Consiliul Național). Alte formațiuni politice așteptate să obțină un scor electoral important sunt: Alianța pentru Viitorul Austriei și Verzii – Alternativa Verde.
    • Potrivit datelor oficiale prezentate în luna ianuarie 2013, pe listele electorale din Austria sunt înscriși 6.378.478 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 16 – 22 septembrie 2013:

    rwandaRwanda (Africa) – Alegeri parlamentare: 16 septembrie 2013

    • Republica Rwanda are un Parlament (Adunare Națională) bicameral, format din Camera Deputaților (80 de locuri) și Senat (26 de locuri). Scrutinul din data de 16 septembrie se organizează exclusiv pentru alegerea reprezentanților în Camera Deputaților.
    • 53 dintre mandate vor fi câștigate în urma unui scrutin proporțional cu listă de partid închisă. Restul de 27 de locuri vor fi ocupate prin vot indirect, în urma nominalizărilor efectuate de către asociațiile reprezentative ale categoriilor sociale vulnerabile. 24 de locuri sunt rezervate pentru femei, doi deputați sunt aleși de Consiliul Național al Tinerilor și un mandat este acordat Federației Asociațiilor Persoanelor cu Dizabilități. Toate mandatele au o durată de cinci ani.
    • Principala forță politică a țării, favorită să câștige majoritatea absolută a voturilor, este Frontul Patriotic Rwandez, o largă coaliție formată din mai multe partide și condusă de președintele în funcție, Paul Kagame.
    • Potrivit datelor oficiale publicate în luna septembrie 2013, pe listele electorale din Rwanda sunt înscriși 5.953.351 de cetățeni cu drept de vot.

     elvetiaElveția (Europa) – Referendum național: 22 septembrie 2013

    • Cetățenii elvețieni cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și exprima opinia prin „DA” sau  „NU”, asupra a trei teme de interes național. Subiectele abordate în cadrul referendumului din 22 septembrie se referă la abolirea serviciului militar obligatoriu, la modificarea Legii privind combaterea epidemiilor și la modificarea Legii privind afacerile, comerțul și industria.
    • Propunerea de eliminare a serviciului militar obligatoriu este o inițiativă populară, cetățenii elvețieni având dreptul să inițieze un referendum în vederea modificării legislației. Cele două camere ale Parlamentului elvețian (Adunarea Națională) au recomandat alegătorilor să respingă propunerea de eliminare a serviciului militar obligatoriu.
    • Celelalte două teme sunt modificări legislative propuse de guvernul elvețian, în vederea îmbunătățirii siguranței populației în cazul unor epidemii și acordarea dreptului benzinăriilor aflate pe autostrăzi sau drumuri intens circulate, să adopte un program non-stop.
    • Potrivit unei estimări realizate în luna noiembrie 2012, Confederația Elvețiană are 5.166.973 de cetățeni cu drept de vot.   

    germaniaGermania (Europa) – Alegeri parlamentare: 22 septembrie 2013

    • Parlamentul Republicii Federale Germania este bicameral, fiind format din Dieta Federală (Bundestag) cu 620 de membri și Consiliul Federal (Bundesrat) cu 69 de membri. Scrutinul din 22 septembrie se organizează exclusiv pentru alegerea reprezentanților în Bundestag (teoretic sunt disponibile 598 de mandate, în practică întotdeauna se depășește numărul de 600 datorită locurilor compensatorii).
    • Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem proporţional prin compensare, cu selecţie personalizată. 299 de membri sunt aleşi în tot atâtea circumscripţii uninominale, în fiecare dintre acestea fiind declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi. Celelalte 299 de locuri revin candidaţilor de pe listele pe care partidele politice le propun la nivelul landurilor. O persoană care candidează într-o circumscripţie uninominală poate să figureze şi pe lista de candidaţi a partidului la nivelul landului. Mandatele au o durată de patru ani.
    • În urma alegerilor pentru Bundestag, partidul sau coaliția care va obține cele mai multe mandate va avea dreptul să nominalizeze noul Cancelar federal (Prim-ministrul Germaniei). Pentru numirea în funcția de Cancelar, este necesară obținerea majorității absolute a voturilor Parlamentului. Principalii competitori electorali în alegerile din 22 septembrie sunt: Uniunea Creștin Democrată din Germania (239 de locuri ocupate în prezent), Partidul Social Democrat din Germania (146 de mandate câștigate la ultimele alegeri) și Partidul Liber Democrat (93 de locuri ocupate în Bundestag). Alte coaliții care pot obține rezultate semnificative sunt: Alianța Stângii și Alianța Verzilor.
    • Potrivit datelor oficiale din luna septembrie 2009, pe listele electorale din Germania sunt înscriși 62.168.489 de cetățeni.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 9 – 15 septembrie 2013:

       Norvegia (Europa) – Alegeri parlamentare: 9 septembrie 2013

    • Alegerile din data de 9 septembrie se organizează pentru ocuparea celor 169 de locuri ale Parlamentului unicameral norvegian (Storting). Mandatul se obține pentru o perioadă de patru ani.
    • În alegerile pentru Parlamentul Regatului Norvegiei se folosește sistemul reprezentării proporționale cu liste de partid deschise. În cele 19 circumscripții plurinominale din Norvegia, alegătorii au posibilitatea să ordoneze după propriile opțiuni listele de candidați propuse de partide sau să elimine candidații pe care nu îi agreează.
    • Principalele forțe politice implicate în alegerile parlamentare din Norvegia sunt: Partidul Laburist (64 de locuri ocupate în prezent), Partidul Progresist (41 de mandate câștigate la ultimul scrutin) și Partidul Conservator (30 de locuri ocupate în Parlament).
    • Potrivit datelor oficiale comunicate în luna septembrie 2009, pe listele electorale din Norvegia sunt înscriși 3.530.785 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 2 – 8 septembrie 2013:

      australiaAustralia (Oceania) – Alegeri parlamentare: 7 septembrie 2013

    • Parlamentul Australiei este bicameral, fiind alcătuit din Camera Reprezentanților (150 de locuri) și Senat (76 de locuri). Jumătate dintre mandatele Senatului sunt reînnoite o dată la trei ani, prin urmare alegerile din 7 septembrie sunt organizate pentru ocuparea a 40 de locuri.
    • În alegerile parlamentare din Australia este folosit sistemul reprezentării proporționale cu vot unic transferabil. În cadrul acestui sistem votanții trebuie să aleagă lista propusă de partidul care le reprezintă cel mai bine opțiunile și apoi să ordoneze cu pixul candidații preferați de pe respectiva listă. Dacă alegătorul nu ierarhizează fiecare candidat din lista electorală, buletinul de vot este declarat nul. Există și excepții de la această regulă, dacă se constată că votantul a omis din greșeală ordonarea unui număr redus de candidați sau dacă a acordat același număr în cazul a doi candidați.
    • Alternativ, pentru simplificarea procedurii, alegătorul poate bifa o casuță de pe buletinul de vot care presupune că acesta este de acord cu ierarhizarea candidaților în forma propusă de partid. Pentru desemnarea câștigătorilor mandatelor, se calculează o cotă electorală, toți candidații care depășesc respectiva cotă fiind declarați aleși. Participarea la urne este obligatorie în Australia.
    • Principalele forțe politice implicate în alegerile parlamentare sunt: Partidul Liberal din Australia (62 de locuri ocupate în Parlament), Partidul Laburist Australian (46 de mandate deținute în cele două Camere) și Partidul Național Liberal (21 de locuri deținute în Parlament).
    • Potrivit unei estimări realizate în luna august 2010, în Australia sunt 14.030.528 de cetățeni cu drept de vot.     

    maldiveMaldive (Asia) – Alegeri prezidențiale: 7 septembrie 2013

    • În data de 7 februarie 2012, președintele în funcție al Republicii Maldive, Mohamed Nasheed, și-a prezentat demisia pe fondul tensiunilor politice și a tulburărilor sociale care afectau țara. Vicepreședintele Mohamed Waheed Hassan Maniku și-a asumat funcția de președinte interimar până la organizarea alegerilor din 7 septembrie 2013.
    • Președintele Republicii Maldive este ales printr-un sistem majoritar în două tururi de scrutin. Dacă în primul tur de scrutin niciun candidat nu obține majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate, se organizează un al doilea tur la care participă primii doi clasați în ordinea numărului de voturi primite. Mandatul de președinte se acordă pentru o perioadă de cinci ani.
    • Candidații cu cele mai mari șanse în alegerile din 7 septembrie sunt:  Mohamed Nasheed (susținut de Partidul Democratic din Maldive), Mohamed Waheed Hassan Maniku (susținut de Partidul Unității Naționale) și Qasim Ibrahim (susținut de Partidul Republican).
    • Potrivit datelor oficiale publicate în luna mai 2013, în listele electorale din Maldive sunt înscriși 240.302 cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 5 – 11 august 2013:

       maliMali (Africa) – Alegeri prezidențiale: 11 august 2013

    • În urma loviturii de stat militare din 21 martie 2013, președintele Amadou Toumani Toure a fost înlăturat de la putere. Într-o încercare de restabilire a ordinii și caracterului civil al statului, în Mali au fost organizate alegeri prezidențiale pe 28 iulie. Având în vedere faptul că niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate, se va desfășura un al doilea tur de scrutin.
    • Pentru alegerile din 11 august au rămas în competiția electorală doi candidați: Ibrahim Boubacar Keita (susținut de coaliția Adunarea pentru Mali) și Soumaila Cisse (susținut de Uniunea pentru Republică și Democrație). Mandatul de președinte se acordă pentru o perioadă de cinci ani.
    • Pe listele electorale din Mali sunt înscriși 6.829.696 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 24 – 30 iunie 2013:

     mongolia  Mongolia (Asia) – Alegeri prezidențiale: 26 iunie 2013

    • Președintele Mongoliei este ales în urma unui scrutin majoritar în două tururi. Pentru câștigarea mandatului este necesară obținerea majorității absolute (50 % + 1 din voturile valabil exprimate). Dacă în primul tur de scrutin niciun candidat nu obține majoritatea absolută, se organizează un al doilea tur la care participă primii doi candidați în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Mandatul se acordă pentru o durată de patru ani.
    •  Pentru a se putea înscrie în competiția electorală, candidații la președinția Mongoliei trebuie să fie membri ai unui partid reprezentat în Parlament. În momentul preluării mandatului, este obligatorie demisia din respectivul partid. Președintele în funcție al Mongoliei, Tsakhiagiin ELBEGDORJ, este marele favorit al scrutinului din 26 iunie, fiind susținut de o largă coaliție formată din Partidul Democrat, Voința Civică – Partidul Verde și Partidul Național Democratic Mongol.
    • Alegerile prezidențiale din 26 iunie vor marca două premiere în istoria electorală a Mongoliei. Pentru prima dată cetățenii mongoli care locuiesc în afara granițelor țării vor putea să-și exercite dreptul de vot. De asemenea, OSCE/ODIHR va monitoriza pentru prima dată un proces electoral din Mongolia, prin intermediul a peste 300 de observatori.
    • Potrivit unei estimări realizate în luna iunie 2012, în Mongolia locuiesc 1.833.478 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 17 – 23 iunie 2013:

    albaniaAlbania (Europa) – Alegeri parlamentare: 23 iunie 2013

    • Parlamentul albanez este unicameral și are 140 de locuri. La alegerile din 23 iunie se va folosi un sistem de reprezentare proporțională cu liste de partid blocate. Există 12 circumscipții plurinominale corespunzătoare celor 12 regiuni administrative ale Albaniei. Partidele politice trebuie să atingă un prag de 3 %, în timp ce pentru alianțele electorale este impus un prag de 5 %. Mandatul se acordă pentru o durată de patru ani.
    • Principalele forțe politice care participă la alegerile parlamentare din 23 iunie sunt: Partidul Democratic din Albania (68 de locuri ocupate la ultimele alegeri), ca lider al alianței electorale Muncă, Prosperitate și Integrare și Partidul Socialist din Albania (65 de mandate câștigate în urmă cu patru ani), ca lider al alianței Albania Europeană.
    • Potrivit unei estimări realizate în luna mai 2013, pe listele electorale din Albania sunt înscriși 3.270.936 de cetățeni.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 10 – 16 iunie 2013:

    iranIran (Asia) – Alegeri prezidențiale: 14 iunie 2013

    • Președintele Republicii Islamice Iran îndeplinește funcțiile de șef al statului și al guvernului. Datorită caracterului confesional al statului, deciziile finale asupra problemelor de interes național sunt luate de Liderul Suprem al Iranului, Ayatollah-ul Ali Hoseini Khamenei. După două mandate consecutive în funcție, președintele Mahmoud Ahmandinejad, nu mai are dreptul să candideze în alegerile din 14 iunie 2013.
    • Noul Președinte al Iranului va fi ales în urma unui scrutin majoritar absolut. Dacă niciun candidat nu obține jumatate plus unu din numărul total de voturi valabil exprimate, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă doar primii doi clasați în ordinea numărului de voturi câștigate în primul tur. Mandatul se acordă pentru o perioadă de 4 ani. Pentru a putea candida toți competitorii electorali trebuie verificați și validați de către Consiliul Gardienilor Revoluției.
    • În lipsa unor candidați importanți nevalidați de Consiliul Gardienilor Revoluției și a liderilor opoziției aflați în arest la domiciliu, principalii competitori pentru alegerile din 14 iunie sunt: Mohammed-Reza AREF (Frontul Participării Iranului Islamic) și Mohammad-Bagher GHALIBEF (Societatea Islamică a Inginerilor).
    • Potrivit unei estimări realizate în luna mai 2013, pe listele electorale din Iran sunt înscriși 50.500.000 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 3 – 9 iunie 2013:

     elvetia  Elveția (Europa) – Referendum național: 9 iunie 2013

    • Sistemul electoral aplicat în Confederația Elvețiană reprezintă un caz unic, care nu mai este utilizat în nicio altă democrație modernă. Elveția folosește principiul democrației directe, în care cetățenii au puterea atât să inițieze modificări ale Constituției, cât și să aibă decizia finală asupra unor legi votate de Parlament. Caracteristicile acestui sistem electoral au făcut ca din 1848 (anul adoptării Constituției Confederației) până în prezent să se organizeze peste 550 de referendumuri naționale. De asemenea, cantoanele care alcătuiesc Elveția pot desfășura referendumuri regionale, pe teme de interes local.
    • Pe 9 iunie cetățenii elvețieni cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și exprima opinia în cadrul unui Referendum cu două teme. Prima este o inițiativă populară care prevede alegerea membrilor Consiliului Federal prin vot direct, eliminându-se astfel numirea lor de către Adunarea Federală (Parlamentul elvețian). A doua se referă la modificarea Legii Azilului, în sensul accelerării procedurii de obținere a dreptului de ședere în Elveția.
    • Conform unei estimări realizate în luna noiembrie 2012, pe listele electorale din Confederația Elvețiană sunt înscriși 5.166.973 de cetățeni cu drept de vot.  

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 20 – 26 mai 2013:

    guineea ecuatorialaGuineea Ecuatorială (Africa) – Alegeri parlamentare: 26 mai 2013

    • Alegerile din data de 26 mai se organizează pentru stabilirea reprezentanților în cele două camere ale Parlamentului (Adunarea Națională) din Guineea Ecuatorială, Senatul (75 de locuri) și Camera Reprezentanților Poporului (100 de locuri). Prin acest scrutin statul african înființează instituția Senatului, până în prezent Guineea Ecuatorială având un Parlament unicameral.
    • Pe baza unui sistem electoral de reprezentare proporțională cu listă blocată, se vor câștiga cele 100 de mandate din Camera Reprezentanților Poporului și 60 dintre mandatele din Senat, ceilalți 15 senatori fiind numiți de către președinte. Toate mandatele au o durată de 5 ani.
    • În Guineea Ecuatorială există o singură forță politică importantă, Partidul Democratic din Guineea Ecuatorială, care la ultimele alegeri parlamentare a câștigat 99 % din mandate. Pentru scrutinul din 26 mai, singura formă de opoziție este reprezentată de Alianța pentru Democrație Socială, dar șansele acesteia pentru un scor semnificativ sunt aproape nule.
    • Conform unei estimări realizate în luna iulie 2010, Guineea Ecuatorială avea o populație de 704.001 cetățeni.     

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 13 – 19 mai 2013:

    filipineFILIPINE (Asia) – Alegeri parlamentare: 13 mai 2013

    • În urma scrutinului din data de 13 mai se vor stabilii câștigătorii mandatelor pentru cele două camere ale Parlamentului filipinez, Senatul (24 de locuri) și Camera Reprezentanților (291 de locuri).
    • Alegerile pentru Senat se organizează în colegii plurinominale în care alegătorii pot avea la dispoziție până la 12 voturi pe care au posibilitatea să le împartă între candidați. Mandatul pentru Senat are o durată de șase ani, jumătate dintre membri fiind aleși la fiecare trei ani.
    • 233 dintre membrii Camerei Reprezentanților sunt aleși în circumscripții uninominale în care alegătorii au la dispoziție mai multe voturi. Restul de 58 de mandate sunt distribuite folosind sistemul reprezentării proporționale cu liste blocate. Toate mandatele au o durată de trei ani.
    • Principalele forțe politice implicate în alegerile din 13 mai sunt: Partidul Liberal (93 de locuri ocupate în prezent în Parlament), Coaliția Naționalistă a Poporului (51 de mandate câștigate la ultimele alegeri legislative) și Alianța Unită Naționalistă (o coaliție de partide formată în anul 2012).
    • Potrivit unei estimări realizate în luna noiembrie 2012, pe listele electorale din Filipine sunt înscriși 48.460.955 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 6 – 12 mai 2013:

    pakistanPAKISTAN (Asia) – Alegeri parlamentare: 11 mai 2013

    • Parlamentul Pakistan-ului este bicameral, fiind format din Senat (104 locuri) și Adunarea Națională (342 de locuri). Alegerile din data de 11 mai se organizează exclusiv pentru atribuirea mandatelor din Adunarea Națională.
    • Din cele 342 de locuri disponibile, 272 vor fi câștigate în circumscripții uninominale, 60 de locuri sunt rezervate pentru femei, iar 10 locuri sunt alocate minorităților naționale recunoscute de statul pakistanez. Cele 70 de mandate rezervate se repartizează folosind sistemul reprezentării proporționale, aplicându-se un prag electoral de 5 %. Toate mandatele câștigate au o durată de cinci ani.
    • Principalele formațiuni politice implicate în competiția electorală din 11 mai sunt: Partidul Popular Pakistanez (125 de locuri câștigate la ultimele alegeri) și Liga Musulmană Pakistaneză (91 de locuri ocupate în Adunarea Națională).
    • Conform unei estimări realizate în luna martie 2013, pe listele electorale din Pakistan sunt înscriși 85.738.789 de cetățeni cu drept de vot.

    bulgariaBULGARIA (Europa) – Alegeri parlamentare: 12 mai 2013

    • Parlamentul bulgar (Adunarea Națională) este unicameral și are 240 de locuri. 209 dintre mandate sunt acordate în urma unei scrutin în care se folosește sistemul reprezentării proporționale cu liste blocate. 31 de mandate sunt câștigate în circumscripții uninominale unde alegătorul are la dispoziție câte două voturi. În ambele cazuri, mandatele se acordă pentru o durată de patru ani.
    • Principalele formațiuni politice care vor participa la alegerile parlamentare din Bulgaria sunt: Partidul Popular pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (117 locuri ocupate în Adunarea Națională la ultimele alegeri), Partidul Socialist Bulgar (37 de locuri câștigate la ultimele alegeri) și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (35 de locuri câștigate la ultimele alegeri parlamentare).
    • Potrivit unei estimări realizate în anul 2011, listele electorale din Bulgaria cuprind 6.910.491 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 29 aprilie – 5 mai 2013:

    banglsdeshBANGLADESH (Asia) – Alegeri prezidențiale: 29 aprilie 2013

    • Președintele Bangladesh-ului este ales prin vot indirect de către Parlament, pentru un mandat de cinci ani. Funcția a rămas vacantă în urma decesului președintelui Zillur Rahman în luna martie a acestui an.
    • Bangladesh-ul are un Parlament unicameral cu 350 de locuri, dintre care 50 rezervate pentru femei.

    malaysiaMALAYSIA (Asia) – Alegeri parlamentare: 5 mai 2013

    • Parlamentul malaysian este bicameral, fiind format din Senat (70 de locuri) și Camera Reprezentanților (222 de locuri). În urma alegerilor din data de 5 mai se vor acorda mandate cu o durată de cinci ani pentru cele 222 de locuri din Camera Reprezentanților.
    • Principalele forțe politice implicate în competiția electorală pentru alegerile parlamentare sunt: Frontul Național (137 de locuri câștigate la ultimele alegeri) și Alianța Poporului (76 de locuri câștigate la alegerile din 2008).
    • Potrivit estimărilor realizate în luna aprilie 2013, 13.290.000 de cetățeni își vor putea exercita dreptul de vot la scrutinul din data de 5 mai.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 22 – 28 aprilie 2013:

    bhutan BHUTAN (Asia) – Alegeri parlamentare: 23 aprilie 2013

    • Consiliul Național din Bhutan, pentru care se organizează alegerile din 23 aprilie, este format din 25 membri. 20 dintre aceștia sunt aleși prin vot majoritar în circumscripții uninominale pentru un mandat de cinci ani, iar cinci membri sunt numiți de către monarh pentru aceeași perioadă de timp.
    • Parlamentul din Bhutan este bicameral, fiind format din Consiliul Național și Adunarea Națională (47 de membri). Conform legii, candidații în alegerile din 23 aprilie nu pot să reprezinte niciun partid politic, ei având statutul de competitori electorali independenți.
    • Populația Regatului Bhutan era estimată în luna iulie 2012 la 716.896 de locuitori.

    islanda ISLANDA (Europa) – Alegeri parlamentare: 27 aprilie 2013

    • Parlamentul islandez (Althing) este unicameral și are 63 de locuri. 54 dintre membri sunt aleși în urma unui scrutin proporțional cu listă deschisă pentru un mandat de patru ani. Celelalte nouă locuri sunt ocupate folosind un sistem de reprezentare proporțională cu liste deschise în circumscripții plurinominale, perioada mandatului fiind tot de patru ani.
    • Principalele formațiuni politice înscrise în competiția electorală sunt: Alianța Social Democrată (20 de locuri câștigate la ultimele alegeri), Partidul Independenței (16 locuri câștigate în urma alegerilor din 2009) și Mișcarea Stânga-Verde (14 locuri obținute la ultimele alegeri parlamentare).
    • Conform unei estimări realizate în luna iulie 2012, populația Islandei este de 313.183 de locuitori.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 15 – 21 aprilie 2013:

    Flag_of_ParaguayPARAGUAY (America de Sud) – Alegeri legislative și prezidențiale: 21 aprilie 2013                               

    • Parlamentul (Congresul) paraguayan este bicameral, fiind format din Camera Deputaților (80 de locuri) și Senat (45 de locuri). Cele 125 de mandate care vor fi câștigate în urma alegerilor legislative din 21 aprilie, se acordă pentru o perioadă de cinci ani.
    • Principalele partide implicate în competiția electorală sunt: Asociația Națională Republicană (Colorado)- 45 de locuri câștigate la ultimele alegeri, Partidul Autentic Radical Liberal- 41 de locuri câștigate la ultimul scrutin și Uniunea Națională a Cetățenilor Integri- 24 de locuri câștigate la ultimele alegeri legislative.
    • Alegerile prezidențiale din Paraguay se vor organiza tot în data de 21 aprilie, principalii candidați înscriși în competiția electorală fiind: Horacio CARTES (Partidul Colorado), Efrain ALEGRE (Partidul Autentic Radical Liberal) și Mario FERREIRO (Coaliția Țara Progresează). Președintele Paraguayului este ales pentru un mandat de 5 ani, el exercitând atât funcția de șef al statului cât și pe cea de conducător al Guvernului.
    • Potrivit estimărilor din luna iulie 2012, statul sud-american are o populație de 6.541.591 de locuitori.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 8 – 14 aprilie 2013:

    cameroonCAMERUN (Africa) – Alegeri legislative pentru Senat: 14 aprilie 2013

    • Alegerile legislative se organizează pentru ocuparea celor 70 de locuri ale Senatului camerunez.
    • Scrutinul se va desfășura în colegii electorale regionale, având drept de vot doar consilierii municipali din respectivele regiuni.

    croatiaCROAȚIA (Europa) – Alegeri pentru Parlamentul European: 14 aprilie 2013

    • Croația urmează să devină stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europeane începând cu data de 1 iulie 2013. Din acest motiv a fost necesară organizarea de alegeri pentru stabilirea celor 12 reprezentanți croați în Parlamentul European.
    • Teritoriul statului croat va constitui o singură circumscripție electorală, sistemul de vot folosit fiind cel al reprezentării proporționale cu liste deschise. Câștigătorii vor primi mandat până la încheierea actualei legislaturi europene, în luna mai a anului 2014.
    • 4.504.765 de cetățeni croați cu drept de vot sunt așteptați la urne.

    venezuelaVENEZUELA (America de Sud) – Alegeri prezidențiale anticipate: 14 aprilie 2013

    • Alegerile prezidențiale anticipate din statul sud-american se organizează pentru ocuparea funcției lăsate vacante în urma decesului președintelui Hugo Chavez Frias.
    • Președintele Venezuelei este atât șef al statului cât și al guvernului. Mandatul prezidențial are o durată de 6 ani, el putând fi reînnoit de un număr nelimitat de ori.
    • Principalii candidați în competiția electorală sunt: Nicolas MADURO (președinte interimar) – susținut de Partidul Socialist Unit din Venezuela și Henrique CAPRILES – susținut de alianța Justiția înainte de toate.
    • Pe listele electorale din Venezuela sunt înscriși 18.903.937 de cetățeni cu drept de vot.

    Scrutine programate să se desfășoare în săptămâna 1 – 7 aprilie 2013:

    muntenegru MUNTENEGRU (Europa) – Alegeri prezidențiale: 7 aprilie 2013
    • Președintele Republicii Muntenegru este ales prin vot direct, pentru un mandat de cinci ani.
    • Favoriții principali în competiția electorală sunt Filip VUJANOVIC (președinte în funcție), susținut de Partidul Democrat Socialist și Miodrag LEKIC, candidat independent susținut de Frontul Democratic și Partidul Popular al Socialiştilor.
    • În aprilie 2012, pe listele electorale din Muntenegru erau înscriși 514.055 de cetățeni cu drept de vot.

    DĂ UN CLICK SI AFLĂ TOTUL DESPRE ALEGERILE DE PE MAPAMOND.

    Accesează ARHIVA ELECTORALĂ A LUI ADAM CARR.