Dezbateri

Dezbaterea

 IMPLICAREA TINERILOR ÎN DERULAREA PROCESULUI ELECTORAL”

 

 

Seria manifestărilor dedicate Zilei Internaţionale a Alegerilor a fost încheiată de dezbaterea cu tema IMPLICAREA TINERILOR ÎN DERULAREA PROCESULUI ELECTORAL”organizată  în data de  4 februarie 2010, la sediul Autorităţii Electorale Permanente.

 

La întâlnire au participat:

 

-   dl. Octavian Opriş, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente

-   dna. Alina Gorghiu, deputat PNL

-   dl.Ştefan Daniel Pirpiliu,deputat PD-L

-   dl. Attila Korodi, deputat UDMR 

-   dl. Tiberiu Kovacs, secretar general al AEP

-   d-na Elena Iorga, director de programe din cadrul IPP

-   dl. Ioan Oancea, IRDO

-   lector univ. dr. Luciana Ghica din cadrul Universităţii Bucureşti

-   lector univ. dr. Constantin Sava de la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir

-  studenţi şi masteranzi de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti şi ai Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

 

Cu acest prilej a fost creat un cadru mai puţin formal în care tinerii alegători au putut să discute în mod direct cu cei trei tineri deputaţi invitaţi, dar şi cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale care au participat la întâlnire, despre provocările şi implicaţiile angajării în viaţa politică. 

 

Celebrarea Zilei Internaţionale a Alegerilor în anul 2010 a constituit o premieră pentru Autoritatea Electorală Permanentă care s-a alăturat astfel manifestărilor iniţiate de Asociaţia Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), organizaţie la care instituţia este afiliată.

 

În secţiunea Media puteţi găsi o galerie cu imagini de la 

Celebrarea Zilei Internaţionale a Alegerilor

 

Sondaj

În data de 10 iunie 2012 în România se vor organiza alegeri locale, tu vei participa la vot ?: